Din punct de vedere biologic, senzaţia imperioasă că „trebuie să fumezi” este declanşată de scăderea nivelului de nicotină în sânge; de aceea vorbim de „nevoia de a fuma” ca semn al sevrajului de drogul numit nicotină (dependenţa de nicotină).

Nicotina creează senzaţii plăcute, „de bine”, obținute fără un efort prea mare, deoarece activează cel mai sigur şi mai durabil mecanism al memoriei pe termen lung: cel asociat cu secreţia de dopamină („hormonul plăcerii”). Astfel, fumătorul resimte repede, chiar după câteva fumuri, o stare de bine, de plăcere, de calmare, de relaxare care poate uneori să suprime dorința de a renunța la fumat. De aceea, persoanele care fumează continuă să fumeze chiar şi atunci când este evident că tutunul le pune viaţa în pericol. Aşa se explică, din punct de vedere biologic, afirmaţii precum „Fumatul e cea mai mare plăcere pentru mine”, „Nu mă văd nefumător”, ori situaţii în care oamenii continuă să fumeze deşi, raţional, ar trebui să se oprească: boli grave agravate de fumat, stare financiară extrem de precară, prezenţa copiilor, etc.

Această stare de bine nu durează mult timp, deoarece nicotina se desprinde de pe neuronii ce secretă dopamină, apoi este degradată în ficat şi eliminată prin rinichi şi piele. Astfel, după un timp (în medie, după 45 min), fumătorul începe să aibă senzaţii neplăcute, de iritabilitate, nervozitate, nerăbdare, care uneori par chiar insuportabile, astfel că “se cere” următoarea doză – adică o altă ţigară sau un alt produs cu tutun.. Aceste senzații neplăcute se datorează lipsei dopaminei, ca urmare a scăderii nicotinei în sânge – ceea ce marchează „sevrajul de nicotină".

Dependenţa de nicotină are 3 grade de severitate. Interventia terapeutică se va face intotdeuna în funcţie de frecvenţa şi modul de consum al ţigărilor: uşoară, medie şi severă.

Din punct de vedere psihologic, senzaţia că „ar fi bună o ţigară” sau că „ar merge o ţigară” este declanșată de contexte în care persoana a fumat în mod repetat. De aceea vorbim de „pofta de a fuma” ca semn al reflexului condiţionat de tip pavlovian sau dependenţă psihologică.

De fiecare dată când fumează, oamenii obţin beneficii imediate: plăcere, relaxare, calm, elimină plictiseala, starea de nelinişte, disconfortul din situaţiile de aşteptare, stări emoţionale neplăcute (furie, teamă). Prin urmare, ei învaţă să utilizeze comportamentul de a fuma pentru a răspunde nevoilor lor cotidiene dar şi din situaţii critice. Astfel, fumatul este perceput ca având un rol pozitiv în viaţa persoanei şi de aceea este repetat.

Dar, prin repetarea unui comportament în anumite contexte, acesta devine un automatism (la fel ca atunci când aprindem lumina imediat ce intrăm în casă) adică este realizat fără ca gesturile să fie realizate conștient, voluntar. Aşa se explică, din perspectivă psihologică, afirmaţii de genul „îmi aprind ţigara fără ca să îmi dau seama”, „TREBUIE să îmi aprind o ţigară la cafea/ după masă/ în ocazii sociale/ la calculator".

Simptomele dependenței de nicotină variază de la individ la individ. Acestea includ:

Simptome de sevraj – când încearcă să renunțe la fumat, dependentul trece prin diferite stări, fizice și psihice: accese de furie, iritabilitate, slabă capacitate de concentrare, depresie, frustrare, creșterea apetitului, insomnie, diaree sau constipație.

Fumatorul nu poate renunța – are cel puțin o tentativă nereușită de renunțare la fumat;

Fumătorul continuă să fumeze, în ciuda problemelor de sănătate sau financiare apărute.

Renunță la anumite activități sociale din cauza fumatului – începe să evite restaurantele și barurile în care fumatul nu este permis sau vizitează din ce în ce mai rar apropiații în ale căror locuințe nu se fumează.

Factori de risc:

• Membrii familiei, alte rude sau prieteni fumători;
• Factorul ereditar;
• Consumul de alcool sau droguri.
• Afecțiunile mintale predispun la fumat și la a dezvolta mai ușor dependența de nicotină.
• Vârsta

Cercetările din ultimele decenii au demonstrat că fumatul este unul din principalii factori care favorizează apariția unor boli grave:

• Boli pulmonare: cancer pulmonar, bronșită sau emfizem, infecții respiratorii recurente;
• Probleme cardiovasculare: risc crescut de infarct miocardic, boli vasculare periferice și accident vascular cerebral;
• Cancer: risc crescut de a dezvolta cancer pulmonar, cancer la nivelul vezicii urinare, stomacului, gâtului, esofagului sau laringelui;
• Pielea fumătorilor dă semne, mai rapide, de îmbătrânire;
• Infertilitate sau impotență și disfuncții erectile la bărbați;
• Risc ridicat de avort spontan sau probleme grave la nou-născut;

Tratamentul

Există mai multe posibilități de tratament disponibile pentru dependența de tutun.

• Terapia medicamentoasă cu agoniști ai nicotinei
• Nicotina din guma de mestecat, plasturi, inhalatoare, spray-uri nazale și tablete
• Asocierea de antidepresive, neuroleptice cu potență scăzută
• Terapia comportamentală
• terapia prin hipnoză
• Acupunctură

Dependența de tutun poate fi uneori foarte dificil de gestionat, fiind un proces mult mai complex decât pare la prima vedere. Tratamentul trebuie sa fie întotdeauna personalizat și adaptat nevoilor fiecărei persoane, ținându-se seama, întotdeauna, de nevoia psihologică, biologică, particularitățile individuale și asocierile create.